Faça login para habilitar sua assinatura e dê adeus aos anúncios

Fazer login
exibições de letras 74

Sătui de Probleme (feat. Vescan)

Olivia Addams

Se pare că noi
De mici copii
De când ne-am născut, am fost
Sătui de probleme și-atât
Mi-au spus și ai mei
Să nu mă arunc
O să treacă toate rând pe rând

Când eram copil nu suportam
Să îi aud pe ai mei cum se certau doar de la bani
ȘI-atunci am zis că lasă o să plec eu și-o să-i fac
ȘI-ntr-un final să-mi dau seama că nici nu au contat

ȘI am avut, am avut inima frântă
Doar pentru o secundă
Pentru că am avut
Prieteni lângă mine

Se pare că noi
De mici copii
De când ne-am născut, am fost
Sătui de probleme și-atât
Mi-au spus și ai mei
Să nu mă arunc
O să treacă toate rând pe rând (noi)

De mici copii
De când ne-am născut, am fost
Sătui de probleme și-atât
Mi-au spus și ai mei
Să nu mă arunc
O să treacă toate rând pe rând
(Se pare că) noi

Am învățat să facem din drame comedii
Încă de mici
Probleme, probleme, apoi iar probleme, știm c-am mai fost p-aici
Ani grei, pe umerii tăi și-ai mei
Probleme cu banii, probleme la job
Probleme-n iubire, probleme non-stop
În stânga-n dreapta vezi vise la indigo
Cu tot cu banii-n sufletele lor e tot ecou
Uite cum și dacă sufli puțin mai tare cad ca piesele de domino
Principiile de viață dacă ai sufletul din piață și

Se pare că noi

ȘTim să răspundem când viața ne Sună
Să ne păstrăm inima imună
Toate se adună într-o lume nebună
O, da (o, da)
Nebun săracul, nebun și bogatul, unul mai rău decât altul
Psihologul la psihiatru

Se pare că noi
De mici copii
De când ne-am născut, am fost
Sătui de probleme și-atât
Mi-au spus și ai mei
Să nu mă arunc
O să treacă toate rând pe rând (noi)

De mici copii
De când ne-am născut, am fost
Sătui de probleme și-atât
Mi-au spus și ai mei
Să nu mă arunc
O să treacă toate rând pe rând
Noi

O să treacă toate rând pe rând

Adicionar à playlist Tamanho Cifra Imprimir Corrigir
Composição: Adi Istrate / Edine / Marius Da / Paul Iorga / Vescan. Essa informação está errada? Nos avise.

Comentários

Envie dúvidas, explicações e curiosidades sobre a letra

0 / 500

Faça parte  dessa comunidade 

Tire dúvidas sobre idiomas, interaja com outros fãs de Olivia Addams e vá além da letra da música.

Conheça o Letras Academy

Enviar para a central de dúvidas?

Dúvidas enviadas podem receber respostas de professores e alunos da plataforma.

Fixe este conteúdo com a aula:

0 / 500


Opções de seleção